16 Ziua trecu foarte repede. Tom...

Ziua trecu foarte repede. Tom o astepta deja. Era foarte bine dispus. O imbratisa si o saruta ca si cum nu ar fi vazut-o de mult timp. Toate gandurile ei de pana atunci disparura intr-o secunda. Simtii fiori pe sira spinarii. Tom era foate atent cu ea si tot ceea ce isi dorea de la ea era doar sa simta afectiune.  Desi o simtea un pic departe, stia ca nu trebuie sa renunte la ea. Ceva ii spunea in sufletul lui asta.
In seara aceea, gatira impreuna. Bucataria era un dezastrul la final, dar nu conta. Era posibil ca rezultatul sa fie gustos, dar nimeni nu mancase in seara aceea...
Avea un har in el, de a scoate din adancul sufletului ei sentimente pe care nu le mai traise niciodata si pe care nici nu stia ca le are in sufletul ei. Ii ravasise viata invatand-o sa iubeasca, sa se cunoasca pe ea si usor sa il descopere si pe el.
Si zilele trecura una dupa alta repede, repede.

Intr-o dimineata ajunse la birou mai devreme decat de obicei. Era agitata fara nici un motiv. Avea cateva intalniri, niste contracte de facut, o zi obisnuita. Nimic care sa anunte ceea ce urma sa se intample.
In jurul pranzului, suna telefonul.
-  Maria ai ceva in program astazi la ora 14.00, intreba seful ei?
-  Nu, sunt libera.
-  Ok, atunci am nevoie sa vii cu mine la intalnirea asta. E un client important. Si a cerut sa fii si tu prezenta.
-  Eu? Poate ne cunoastem.
-  Deci e ok?
-  Sigur ca da.
Nu stia de ce, dar avea un sentiment ciudat. Parca ceva avea sa se intample. Si nici nu ii trecuse prin minte sa intrebe despre ce client era vorba. O fi vreo recomandare din partea altui client, se linisti ea. Oricum nu e pentru prima data cand se intampla asta.

-  Bine ati venit. V-o prezint pe Maria, unul dintre cei mai buni oameni in domeniul asta.
-  Buna ziua, zise Maria intanzand mana.
-  Buna ziua, zise el.
Si atat auzi Maria, pentru ca pe chipul ei se citea groaza. Era Paul. Trecuse deja cativa ani de cand nu mai stia nimic de el.
In schimb, el era foarte relaxat, de parca o astepta. Planuise totul pana la ultimul detaliu.

Dupa ultima ei plecare, Paul continua sa o sune. Initial, ii raspunse la toate telefoanele lui, insa, cu timpul, n-a mai facut-o. Nu putea sa isi scoata din minte palma pe care i-o daduse Feliciei. 
De aceea, cu timpul il evita de tot. Si el, incetase sa o mai caute. Parea ca lucrurile s-au incheiat intre ei.
Si acum, viata le oferea o surpriza. 
Gandurile ei fura intrerupte brusc.
-  Va multumesc pentru toate informatiile date. Din punctul meu de vedere putem sa semnam contractul.
-  Perfect.
-  Dar am o conditie. Vreau ca Maria sa se ocupe personal de acest contract.
-  Ma tem ca acest lucru nu e posibil, zise Maria spre surprinderea sefului ei.
-  Dar tu esti cea mai buna in domeniul asta si eu il vreau pe cel mai bun.
-  Tu nu vrei asta.
-  Maria, pot sa aflu ce se intampla aici? Va cunoasteti?
Maria tacu.
-  Da, ne cunoastem, zise Paul. Nu e asa Maria? Deci?
Maria nu zise nimic. Era socata. 
-  Desigur ca Maria o sa se ocupe de acest contract, rupse tacerea, din nou, seful ei.
-  Perfect. 
-  Ok atunci. Ramane sa va trimitem contractul astazi si sa ne apucam de treaba.
-  Ok, zise Paul ridicandu-se. De fapt, as putea sa mai raman un minut cu Maria si sa vorbesc cu ea. Este in regula?
-  Desigur. Mi-a parut bine.
- Si mie.
Maria nu putea sa se ridice de pe scaun. Soarta nu putea sa ii joace o asemenea festa.
- Maria. Mi-a fost dor de tine.
- Paul, nu vreau sa ma ocup de contractul tau. Si tu nu ma obliga sa o fac.
- De ce nu? Asa pot sa te am mai aproape. Sper ca nu ai uitat ca inca astept sa te hotarasti si sa imi spui ca accepti sa fii sotia mea.
- Nu stii ce vorbesti.
- Ba da. Cred ca e momentul sa stam pe indelete de vorba despre asta. 
- Da. Si eu cred la fel.
- In seara asta vin sa te iau de la birou?
- Nu, zise incurcata Maria. Prefer sa ne vedem direct acolo. 
- In regula. Dar promite-mi ca ai sa vii.
- O sa fiu acolo.
- Te voi astepta. 

Nici nu isi dadu seama cand trecu ziua. Deja se indrepta spre restaurant. Acolo....
(va urma)